Legende – Între mit și adevăr

Fiecare localitate își are istoria ei proprie, specificul cultural și legenda apariției localității. De multe ori denumirea ”Condrița” este asociată cu prezența Codrilor Moldoveicare înconjoară localitatea din toate părțile, dar defapt, legendele ne prezintă o altfel de realitate.

Una dintre cele mai populare legende, pe care o cunoșteau și o povesteau bătrânii la șezători povestește despre un bărbat și o femeie care trăind mult timp în căsnicie nu puteau avea un copil, dar și-l doreau la nebunie. Pe vremea aceea pe locurile unde acum este satul era doar o răscruce de drumuri unde era o cîrciumă doar și cîteva case pe lîngă dînsa. În una din nopți, la ușa aceste familii a bătut o bătrînică care i-a rugat să o primească pe noapte, aceștea au primito, au ospătat-o și luînduse de vorbă, i-au povestit babei problema care îi măcina. La cele spuse, baba i-a asigurat că le poate rezolva problema fiindcă știe și ea cîte ceva, doar că i- a preîntîmpinat pe soți că nu vor avea noroc de pruncul ca îl vor avea. Bărbatul și femeia disperați au acceptat și una ca asta.

După, nouă luni de așteptare, în casa soților sa născut un băiat, care ei l-au numit Condrea, dar mare le-a fost mirarea sotilor cînd după altele nouă luni de așteptare, Dumnezeu le-a dăruit soților o fetiță care au numit-o Arghira.

Timpul trecea, copii creșteau, Condrea năzbîtios și rău peste măsură, iar Arghira cuminte, frumoasă și de ajutor părinților. Au trecut anii, și copii au crescut mari. Condrea devenise un flăcău nalt, puternic și rău peste măsură, încît toți din împrejurări se temeau de dînsul.

Într-una din zile, oamenii se adunară la sfat să decidă ce să facă cu Condrea, fiindcă le era frică să mai conviețuiască lîngă el. Astfel, ei au decis, să-l lege cît doarme și să-l predea pe mîna jandarmilor, și așa au și făcut. Jandarmii l-au dus la ocnă, unde Condrea a stat mulți ani închis.

S-a scurs mult timp și oamenii, tot mai des auzeau de Condrea, precum că acesta, devenise haiduc, hoț de drumuri mari și umbla cu tîlhăritul și oamenilor le era frică ca acesta să nu să se întoarcă pe meleagurile natale și să se răzbune pe ei. Însă el așa și nu a mai revenit acasă.

Între timp, Arghira devenise o fată frumoasă, s-a măritat și și-a creat și o gospodărie de mai mare frumusețea.

După mulți ani de pribegie, Condrea totuși revine pe meleagurile natale, dar nu pentru răzbunare, ci pentru pocăință. Se spune că toată averea care o agonisise a dat-o bisericii și a construit aici o biserică frumoasă. Cînd și în ce circumstanțe a murit Condrea nimeni nu știe cu exactitate, în schimb satul îi poartă pînă în ziua de azi numele.

O altă versiune, ne relatează despre un haiduc pe nume Condrea, care tîlhărea și se ascundea cu ceata lui de haiduci pe aceste meleaguri, ducînd o viață desfrînată și plină de păcat.

Cînd acesta, a îmbătrînit și a vrut să se pocăiască, a venit la un călugăr care avea o chilie în pădurile din această zonă, și l-a întrebat ce să facă pentru ca să i se ierte păcatele.

Călugărul la dus la un izvor în pădure și i-a spus: ” vei lua în fiecare zi apă în gură de aici”, după care la dus departe în alt capăt de pădure și i-a arătat o buturugă putregăioasă care i-a arătat-o lui Condrea și i-a spus: ”o uzi cu apa de la izvor și te vei ruga lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor, și atunci cînd Dumnezeu te va ierta, buturuga va da lăstar verde”.

Condrea, a urmat sfatul călugărului și zi de zi venea și lua apă în gură de la izvor și mergea de uda buturuga, restul timpului pentrecîndu-l în post și rugăciune. După nouă ani de pocăință, în una din zile buturuga a dat lăstar verde. Condrea i-a povestit călugarului de această întimplare. După aceasta, el a dat călugărului averile care le-a agonisit pentru a construi aici o biserică pentru ca să poată să vină fiecare doritor să se roage lui Dumnezeu și să fie auzit.

Una din cele mai acceptate versiuni a legendei, din spusele bătrînilor, defapt, considerîndu-se și istoria apariției satului Condrița este cea care o vom descrie în continuare.

Această istoriară ne relatează precum că pe aceste locuri erau mari păduri, în apropiere de izvorul, care este şi astăzi în ograda mănăstirii. Acolo într-o peşteră săpată de haiducii lui Condrea, trăia și se ascundea toată ceat fiindcă, erau căutați de jandarmi pentru toate nelegiuirile care le-au făcut.. Lui Condrea îi ziceau vatav de tîlhari, adică ceată care ieşea noaptea la drum şi jefuiau oamenii.

Istoria satului a fost scrisă de un bătrîn, fost călugăr la mănăstire, de 93 ani în urmă şi de altul din 1905 pînă atunci. Descrierea istoriei mănăstirii a fost găsită pe o coală de hîrtie scrisă cu creion la bătrînul fost călugăre, Andrieş Mina.

În timpul liber conform legendei, Condrea, petrecea convorbiri între haiduci despre faptele care le-au făcut.

El spunea că Dumnezeu nu le va ierta păcatele lor, și de aceea, în vreme de neputinţă, Condrea a ales doi haiduci, trimiţînd-ui săi caute un preot căruia vroia sa-şi destăinuiască păcatele care sufocau sufletul din viaţa lui.

Şi în sfîrşit cei doi haiduci, îmblînd au aflat despre un călugăr pusnic, petrecînd-uşi viaţa într-o peşteră. Avînd darul preoţimii.

El, împreună cu cei doi haiduci au venit la Condrea. Ascultînd destăinuirea lui, călugărul îi dă un canun pentru faptele săvîrşite, ”cu venitul căpătat să construiască o biserică aducînd-o în dar lui Dumnezeu”.

Condrea a construit o bisericuţă din bîrne de lemn într-o poiană mai la vale de peşteră, ca la vre-o 200 metri şi ceva.

Locul sfîntului prestol era ca un muşinoi cu o piatră deasupra lui. Despre pusnic se povestea, că îl chema Veruh ce a trăit în tinereţe în Condriţa, iar mai pe urmă s-a mutat cu traiul la sfîntul munte unde a trăit multă vreme.

Aproape de sfîrşitul vieţii s-a reîntors în satul Condriţa. Povestindu-le tinerilor, ca să spună și ei la alţii, ca să nu se uite locul acesta a bisericii întîia, ce a fost făcută de vătavul de tîlhari, Condrea, după a cărui nume se numeşte pînă în zilele noastre satul Condriţa.

Mai tîtziu în acel loc, la distanță de 25 metri,s-a săpat pentru lărgirea ogrăzii, și s-a găsit un mic cimitir, vre-o 20 morminte, erau atît de vechi, încît nu se cunoştea să fi fost săpat vreodată prin zona accea omul.

Rămăsese numai oase mari: craniul, oasele mîinilor şi picioarelor.

A doua biserică a fost construită pe movila ce se află aproape de poarta ogrăzii, la acel loc spuneau bătrînii, încî multă vreme în fiecare dimineață din depărtare oamenii vedeau arzînd un rug foarte mare.

A trea biserică a fost ridicată mai la vale, unde acum este odaia. Acolo s-a găsit temelie de piatră şi s-a luat piatra acea a temeliei de către călugări şi Iconacul schitului Nicodim Haitu în anul 1867.

A patra biserică a fost cam la vre-o 50 metri mai la miază-zi, unde locul este însemnat.

A cincea biserică a fost cam la vre-o 200 de stîngeni în livezi, unde este izvorul cu apă bună și răcoritoare pînă azi.

A şasea biserică a fost construită în ograda mănăstirii, aproape de poarta cea din deal, acest loc este însemnat.

A şaptea biserică este alături de biserica ce este acum, făcută din piatră, spre miezul nopţii, acea biserică s-a vîndut de mănăstire în satul Mănăileşti pe Botna şi se păstrează şi pînă azi.

A opta biserică este pe locul bisericii ce este acum din nou zidită din piatră, care a fost făcută de un stareţ cu numele Rafail. Temelia a fost din piatră iar zidurile din cărămidă şi acoperişul cu şindilă.

A nouălea biserică a fost construită, în vremea cînd venind din Căpriana, Arhimandritul Cozma a încredinţat noul schit celui mai mare namestnic, al doilea namestnic a fost desemnat „econom”, al treilea la razniţă iar al patrulea – ostinitor cu lucrătorii.

S-a construit „trapeza” şi un bloc cu chilii şi ahandaric s-au cheltuit 3100 ruble, în anul 1880. S-a făcut hambar din scîndură de stejar, cu temelie din piatră – 1050 ruble, în anul 1884.

S-a construit clopotniţă din piatră în anul 1885 – 8300 ruble. În anul 1891 s-a construit biserica de iarnă – 14665 ruble. S-a construit alt bloc – 2850 ruble.

În anul 1893 s-a făcut beci, s-a cheltuit 600 ruble. S- a grămădit materiale şi s-a sfinţit biserica în anul 1894. Lucrările s-au început în anul 1867, s- a terminat şi s-a sfinţit în anul 1895. s-a făcut fantan, cişmeaua cu 4400 ruble, s-a cumpărat două clopote mari – 4215 ruble.